Accident grav la Lereşti. Doi motocilişti, un bărbat şi o femeie, spulberaţi de un autoturism!

Un bărbat de 28 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe raza localității Lerești, pe fondul altor preocupări, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat înplin într-un grup de mai multe motociclete.În urma accidentului, un bărbat de 33 de ani, din Mărăcineni și o femeie de 27 de ani, din Mioveni, care conduceau două dintre motociclete, au fost răniți grav și transportați la Spitalul Județean de Urgență Pitești, cu politraumatisme severe.

Din primele verificări a rezultat că un autoturism ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat în coliziune cu 3 motociclete. Au rezultat două victime: o femeie și un bărbat.
Aceștia au suferit mai multe leziuni serioase. Femeia a fost găsită cu o fractură la un picior, iar bărbatul cu politraumatisme la membrele superioare cu posibilă fractură de mână.
Pe lângă acestea, o pasageră cu vârsta de aproximativ 29 de ani, care se afla în autoturism, a suferit leziuni ușoare.
Echipajele SAJ acordă îngrijiri medicale victimelor și vor asigura ulterior transportul la spital.În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Alte știri